Constantin Brâncuși – „ Eu am făcut piatra să cânte... pentru omenire”

Să fie oare disprețul nostru față de cultură o grea și nefastă moștenire străveche nu știu, cert este însă că avem un „talent ” în a disprețui oamenii cu adevărat valoroși.

Constantin Brâncuși sculptor român cu o serie de contribuții remarcante pentru înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura, contemporană, pară să fie un exemplu elocvent pentru crasa nepăsare de care dăm dovadă cu orice ocazie.

Venerat de francezi și de americani, Brâncuși se dezvoltă profesional departe de locurile natale. „Coloana fără sfârșit” , „ Masa tăcerii”, „ Aleea scaunelor”, „ Poarta sărutului” sunt doar câteva dintre operele de neegalat ale artistului român , ce pot fi vizitate astăzi sub Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.

 

Creațiile sale se remarcă atât printr-o eleganța neasteptată a formelor - dată fiind materia primă din care acestea au luat ființă – ce combină cu succes simplitatea artei populare românești cu rafinamentul parizian.

Uimitor este mesajul acestora, element de contradicție pentru mulți critici. Dacă pentru unii „ masa tăcerii” nu pare să reflecte ceva anume, în viziunea lui Brâncuși acest element constituie un simbol al reunirii familiei şi al meditaţiei .

O altă parte considerabilă dintre creațiile marelui sculptor i-au revenit statului francez , după ce în anul 1957 sta­tul român a refuzat să primească moștenirea lăsată prin testament de către Brâncuși – atelierul său parizian – considerându-l pe artist un reprezentant al burgheziei decadente.

„Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini. - Constantin Brâncuși”